News

ȘEDINȚA GRUPULUI DE LUCRU ÎN CADRUL PROGRAMELOR CBC ȘI TRANSNAȚIONALE

28 Dec 2017

Pe data de 27 decembrie 2017 a fost organizată ședința Grupul de lucru pentru coordonarea implementării Programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională pentru perioada 2014-2020, organizată de Cancelaria de Stat, în calitate de Autoritate Națională pentru Programele de cooperare transfrontalieră și transnațională, cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare. În cadrul ședinței au fost discutate diverse subiecte, în special prezentarea situației curente a Programelor eligibile pentru Republica Moldova, raportul inițial privind evalurea impactului pentru Programele de cooperarea transfrontalieră 2007-2013 și activitățile care umrează a fi realizate în anul 2018.

Totodată, este de menționat că, pentru instituțiile din Republica Moldova, Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 reprezintă o oportunitate inedită de dezvoltare a parteneriatelor transnaționale în domenii de importanță economică și socială, contribuie la soluționarea provocărilor comune,  încurajând cooperarea și schimbul de experiență la nivel macro regional.

Other news

DSC_3194.JPG May 30, 2018

La Bălți au fost prezentate oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și s-a discutat despre revitalizarea urbană a localităților din Republica Moldova La Bălți au fost prezentate oportunitățile Strategiei U

Conferința regională Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) a avut loc miercuri, 30 mai, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La eveniment au participat primari ai orașelor din Regiunea de Dezvoltare Nord, reprezentanți ai administrației publice locale, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ai ADR Nord, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și experți internaționali.

More details >
DSC_3007.JPG May 29, 2018

Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării au fost prezentate în cadrul unei conferințe regionale organizate cu ADR Centru

Conferința regională Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) a avut loc marți, 29 mai, în incinta Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey din orașul Hîncești. La eveniment au fost prezenți primari ai orașelor din Regiunea Centru, reprezentanți ai administrației publice locale, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și experți internaționali.

More details >
DSC_2932.JPG May 28, 2018

Conferința regională cu genericul: "Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării"

Astăzi, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, cu suportul financiar al Agenției Austriace pentru Dezvoltare, a desfăşurat, la Cimișlia, Conferința regională cu genericul: "Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării".

More details >
May 22, 2018

Țările din regiunea Dunării oferă sprijin Republicii Moldova în dezvoltarea politicilor pentru îmbunătățirea pieții muncii

Crearea unei piețe a muncii eficiente în regiunea Dunării a fost subiectul discutat astăzi, în cadrul unui atelier de lucru internațional, la care au participat reprezentanții autorităților publice centrale și experți în domeniu din țările regiunii Dunării, precum Austria, România, Bulgaria și Slovenia.

More details >
May 18, 2018

La Chișinău a avut loc o masă rotundă privind cooperarea în cadrul Strategiei Dunării

More details >