Reports

Revista NATURA, editia din luna decembrie 2016

16 Dec 2016


Agenția de Dezvoltare Austriacă în Republica Moldova, în cooperare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a organizat recent o serie de sesiuni de instruire în regiunile de dezvoltare Sud, Centru și Nord. Acestea s-au axat pe necesitatea instruirii privind managementul ciclului de proiecte transfrontaliere și au avut drept scop să furnizeze informații practice cu privire la oportunitățile de finanțare în cadrul noilor programe transfrontaliere. Sesiunile, desfășurate pe rând la Cimișlia, Ialoveni și Bălți, au fost organizate în contextul lansării apropiate a programelor eligibile pentru Republica Moldova (Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și Programul Transnațional Dunărea 2014-2020), programe promovate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Evenimentele au adunat numeroși reprezentanți ai autorităților publice locale și ai organizațiilor nonguvernamentale din fiecare regiune. Participanții și-au împărtășit experiența în cadrul proiectelor transfrontaliere, au învățat cum să dezvolte un proiect transfrontalier, au identificat împreună problemele din localitățile fiecăruia în cadrul exercițiilor practice. De asemenea, participanții au elaborat, în cadrul exercițiilor de simulare, un draft al matricei cadrului logic, o cerere de finanțare și un buget necesar atingerii obiectivelor propuse.

Sesiuni de instruire au fost facilitate de către experta în domeniu Angela Cașcaval, care a oferit tuturor participanților informații legate de dezvoltarea proiectelor transfrontaliere, elaborarea documentației de solicitare a finanțării proiectelor și cerințele specifice ale fiecărui program privind procedurile de implementare, monitorizare și evaluare a proiectelor. De asemenea, participanții au aflat de unele exemple de proiecte transfrontaliere de succes, implementate în perioada de finanțare 2007-2013. Acest amplu program de instruire, desfășurat în cele 3 regiuni ale țării, a fost conceput pentru a furniza la scară largă informații practice cu privire la oportunitățile de finanțare în cadrul noilor programe transfrontaliere. Organizatorii speră ca, în virtutea accesului larg la aceste informații tehnice, să sporească calitatea proiectelor transfrontaliere dezvoltate de beneficiarii din Republica Moldova.
 

List of documents

  • Download Revista NATURA, editia din luna decembrie 2016

Other reports

Jul 17, 2017

BULETIN INFORMATIV NR. 6

Proiectul “Danube connects”

More details >
May 24, 2017

BULETIN INFORMATIV nr. 5

Proiectul “Danube connects”

More details >
Dec 30, 2016

Proiectul “Danube connects” BULETIN INFORMATIV nr. 4

More details >
Sep 28, 2016

Miscarea Ecologista din Moldova

Ziua Participării Naționale privind Strategia UE pentru regiunea Dunării pentru prima dată în Moldova

More details >
Aug 8, 2016

CONFERINȚĂ ANUALĂ “Ziua Dunării 2016”

More details >